Da, bine, n-am să sun acu' precum ştirile de pretutindeni ce anunţă cu priviri şi voci compătimitoare că urmează o perioadă grea... gen ninsori, caniculă, ploi, vânt etc. Pentru că, după cum ştim, primăveri friguroase nu au mai existat în istoria României şi acum 10 ani când am fost în Poiana Braşov în Aprilie şi a nins, de fapt e o amintire fabricată...
Aşa, de fapt vroiam să vorbesc despre adevărata primăvară. Aia din adâncul fiinţei noastre ce încă ne ţine pe picioare şi ne presară fărâme de speranţă că totuşi soarele va răsări. Acea sămânţă de lumină ce luptă împotriva apăsătoarei omniprezente Mass-Media ce ne bombardează permanent cu ştiri deloc plăcute, talk-show-uri ce dezbat gândurile de la micul dejun ale Oanei Zăvoranu sau procentul Partidului Poporului ce de fapt nu există, cuvântările BocCiene, senzaţia asta învăluitoare de apocalipsă ce ne împinge spre a face donaţii pentru ridicarea celei de-a 4-a biserici din cartier, dar ferească sfântu' să donăm pentru un spital, o grădiniţă sau o şcoală.
Mă rog, dacă vine totuşi valul tsunami format în Marea Neagră şi înghite Constanţa,( în ciuda faptului că se află la 25 de metri peste nivelul mării) eu nu voi şti, din cauza încăpăţânării cu care refuz să privesc ştiri şi înghit precum pelicanul ore întregi de filme, emisiuni de pe toate Discovery-urile, mult SyFy şi o doză de TVR Cultural şi mă va găsi SMURD-ul (că de aia îi dau 2%, doar nu există altruism) printre mărgelele mele, precum băietu ăla din reclama la Five. În altă ordine de idei, totul ţine de alegere. Deşi uneori e de-a dreptul sisifică orice tentativă de ignore, e doar o chestie de antrenament. Eşti liber să alegi cu ce doreşti să-ţi umpli ziua :)
În diagolana ordinii de idei, fiind cam a 3-a pe tricou, în atelierul Giginele.ro se lucrează din
Ei spun că se poartă rozul ăsta prăfuit ... freoz cum îi place Cristinei să-i zică. Aşa că vom avea roz dar şi multe multe alte culori, pentru simplul motiv că inner-primăvara nu ţine cont de vremea de afară, ea funcţionează după parametri proprii :)
Cam atât deocamdată. Fotografii nu am din lipsă de soare, dar lada cu minuni se umple, aşa că primul weekend cu soare va fi rezervat şedinţei foto.
Pentru că şi stilul ăsta se pare că revine (platforme, flower-power, evazaţi, talie înaltă, o amestecătură ce personal îmi displace dar nu mă pun cu trendurile) şi nu fac încă haine sau saboţi, vă las c-un song ce-mi înmugureşte simţurile :)
Atât. Vă urez mult mult soare, cu care să-mi daţi în cap la vară când o să vă leşine canicula :)))))))))
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu